Câți oameni locuiesc în România: Cele mai recente date are recensământului

de: Ozana Mazilu
27 02. 2024

Cele mai noi date are recensământului făcut în țara noastră arată câți locuitori are România.

Câți oameni trăiesc în România

Conform informațiilor inițiale furnizate de recensământul general al populației, se estimează că România are aproximativ 19 milioane de locuitori, potrivit declarațiilor făcute de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

Astfel, potrivit INS, populația României recenzată la 31 iulie este de 18,15 milioane persoane, în condițiile în care a fost recenzată 95% din populația țării.

Ca referință, la precedentul recensământ, cel din 2011, populatia stabilă a României era de 20,12 milioane persoane.

”Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică”, a spus Tudorel Andrei, la Realitatea TV.

Datele oficiale arată că în afara țării sunt aproximativ patru milioane de români. De asemenea, 46% din populație trăiește în mediul rural.

”600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva”, a spus Tudorel Andrei.

Dezastru demografic

Așadar, este un dezastru demografic pentru țara noastră. În fiecare an, populația țării noastre scade semnificativ. Pierdem un număr de persoane echivalent cu locuitorii unui oraș. Un expert în demografie a realizat o analiză în care atrage atenția asupra viitorului românilor, în circumstanțele în care rata natalității ar urma să rămână scăzută.

În fiecare an, populația României scade cu câte 95.000 de locuitori. Este concluzia la care a ajuns expertul Vasile Ghețău, potrivit unui articol în care abordează problemele demografice ale țării noastre. Pierderea este colosală, raportată la totalul de aproximativ 18 milioane de locuitori.

Specialistul a realizat o analiză pe baza datelor înregistrate în perioada 1871-2022 (primele opt luni ale anului 2022 – n.r.). România a atins apogeul din punct de vedere demografic în 1990, când numărul de locuitori a crescut de la 8,7 milioane la 23,2 milioane. În prezent, însă, în țara noastră nu mai trăiesc decât circa 18 milioane de oameni.

Vasile Ghețău spune că lucrurile nu se vor schimba în bine. Din contră, procentul populației urmează să scadă accentuat.